joi, 3 septembrie 2015

Gri

Pentru mine lucrurile nu sunt niciodată gri. Sunt fie albe, fie negre. Sunt extremistă. Sunt dictatoare. Şi urăsc cu o pasiune bolnavă oamenii care se scaldă aşa, într-o doară, într-un gri blazat. Eu nu iert. Nu uit. Nu îmi încalc promisiunile. Nu dau a doua şansă. Nu reîncălzesc supa. Şi mă dezgustă infinit cei ce fac asta.

Mi-a fost dat de curând să cunosc un om gri. Era un gri perlat, uşor lucios şi kitschos. Mi-a plăcut, n-am să te mint, cu toată reticenţa şi analiza mea exagerată. Cât de rău poate fi?, mi-am zis.

Astăzi nu scriu despre un om gri căruia i-am permis să mă scoată din zona de confort. Astăzi nu scriu. Astăzi mă confesez.

Hai să-ţi explic eu cum stă treaba cu oamenii ăştia gri. Sunt alunecoşi. Şi te atrag, aşa orbeşte şi tâmpeşte, în lumea lor mizerabilă. Lumea aia în care noi nici nu am şti să trăim.

Ştii care-i confesiunea? Că omul ăsta gri m-a facut într-o săptămână mai fericită decât m-ai făcut tu în atâta amar de ani. Şi te urăsc pentru asta. Da, pe tine. Nu, nu pe el. Pe tine. Pe tine, idiot îngâmfat şi egocentrist, cu lumea ta în alb şi negru, cu încăpăţânarea ta cretină, cu tot.

De azi tolerez griul. Şi tot de azi, nu te mai tolerez pe tine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu