luni, 22 septembrie 2014

Pentru Sorana, de la un admirator secret

Mă simt confortabil în preajma ta, şi totuşi simt nevoia să mă port cu mănuşi. Poate tocmai prin prisma faptului că eşti fragil încă.

Îmi spuneai astăzi că oamenii faini nu se găsesc. Că vezi o tipă mişto şi te gândeşti că sigur are pe cineva, când de fapt şi-a ascuns lacrima sub un strat considerabil de pudră şi mascara. Şi păşeşti alene mai departe, o laşi să treacă lăsând miros de Paco Rabanne şi fericire mimată, fără să ştie că o placi şi ai vrea să o inviţi la o cafea.

În clasa a şaptea am găsit într-o zi în bancă o floare. Nu eram cea mai frumoasă fată din clasă. Poate nici cea mai deşteaptă. Şi totuşi, floarea era la mine-n bancă. M-am speriat şi am aruncat-o. Nu avea cum să fie pentru mine. Era o greşeală colosală şi simţeam că nu merit acel trandafir plăpând.

O săptămână mai târziu, o altă floare. Am aruncat-o.

O săptămână după aceea, o altă floare. Alături, un bilet. "Pentru Sorana, de la un admirator secret". Nu mai era loc de niciun dubiu. Floarea era pentru mine. De ce mi-ar oferi mie un băiat flori?

M-am gândit să îi întâmpin gestul şi anonimitatea cu puţină... spontaneitate. Am lăsat în bancă un bilet cu "Mulţumesc. Cine eşti?". Din clipa aceea, nu am mai primit nici-o floare. Şi nu am aflat niciodată cine era admiratorul meu secret.

Oamenii mişto nu se găsesc. Păcat.

Un comentariu: