vineri, 21 martie 2014

Zâmbesc

Obişnuiam să nu îmi placă primăvara. Îmi dădea o stare de disconfort, accentuată probabil şi de o hibernare prelungită, care părea că nu-şi mai găseşte sfârşitul. Ieri însă mi-am imbrăcat geaca de piele, mi-am pus tenişii şi ochelarii de soare şi am lăsat briza lui martie să îmi sufle-n şuviţele roşcate. 
M-am contopit atât de armonios cu atmosfera de afară, încât nici n-am simţit cum s-au scurs ceasurile şi afară aproape se innoptase.

Cu oboseala înfiptă-n stern am ajuns acasă şi-am picat într-un somn adânc, părea că nu mă mai poate trezi nimic. Astăzi însă m-am trezit cu-n zâmbet tâmp întipărit pe buze. Nimeni nu îmi putea alunga starea de euforie, nici măcar corporatiştii plictisiţi din metroul de Pipera. Soarele mi-a alintat iarăşi oasele obosite, zâmbindu-mi suav dintr-un colţ de cer. I-am zâmbit şi eu înapoi, puţin sfioasă, însă convinsă că se află-n locul potrivit.

Ştiai tu că oamenii sunt mai frumoşi atunci când vântul le plimbă raze de soare pe chip?

Sunt obosită. Obosită, dar încă zâmbesc.

Un comentariu: