joi, 13 martie 2014

Să curgă sângele şiroaie!

Ne-au despărţit 500 de kilometri şi n-au fost de-ajuns. Precum liliecii, orbecăiam o cale. Drumul spre Iad era mereu pavat cu intenţii bune. Salvarea e-n damnare!, aşa urlau cândva cei ce, fără voia lor, puneau temelia unui templu de minciuni.
Acum ne vor despărţi câteva ţări. Şi mă bucur. Mă bucur că pleci, mă bucur că drumul spre Iad va fi acum pavat cu piste de avion, regrete măcinate, războaie şi sânge.
 
"Ştii că nu trebuie să plec ca să fiu inexistent." - Da. Dar tu ştii? Tu ştii câte sticle s-au golit până la fund, construindu-ţi calea înapoi spre nu mă mai întorc în veci? Nu, nu ţi le-am numărat niciodată, dar cât de poetic ar fi fost dacă o făceam?
Mă bucur că pleci.

Să curgă sângele şiroaie!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu